praefulcire
<fulciō, fulsī, fultum 4.>Übersicht aller Übersetzungen
- als Stütze gebrauchenprae-fulcīre T. Maccius PlautusPlaut.prae-fulcīre T. Maccius PlautusPlaut.
- vorbauen, unterstützenprae-fulcīreprae-fulcīre
Konjugation
Aktiv
Indikativ | Singular | Plural |
---|---|---|
Präsens | 1. Person 1. praefulcīō 2. Person 2. praefulcīs 3. Person 3. praefulcīt | 1. Person 1. praefulcīmus 2. Person 2. praefulcītis 3. Person 3. praefulcīunt |
Futur | 1. Person 1. praefulcīam 2. Person 2. praefulcīes 3. Person 3. praefulcīet | 1. Person 1. praefulcīemus 2. Person 2. praefulcīetis 3. Person 3. praefulcīent |
Imperfekt | 1. Person 1. praefulcīebam 2. Person 2. praefulcīebās 3. Person 3. praefulcīebat | 1. Person 1. praefulcīebāmus 2. Person 2. praefulcīebātis 3. Person 3. praefulcīebant |
Perfekt | 1. Person 1. praefulcīvī 2. Person 2. praefulcīvisti 3. Person 3. praefulcīvit | 1. Person 1. praefulcīvimus 2. Person 2. praefulcīvistis 3. Person 3. praefulcīvērunt |
Futur 2 | 1. Person 1. praefulcīverō 2. Person 2. praefulcīveris 3. Person 3. praefulcīverit | 1. Person 1. praefulcīverimus 2. Person 2. praefulcīveritis 3. Person 3. praefulcīverint |
Plusquamperfekt | 1. Person 1. praefulcīveram 2. Person 2. praefulcīverās 3. Person 3. praefulcīverat | 1. Person 1. praefulcīverāmus 2. Person 2. praefulcīverātis 3. Person 3. praefulcīverant |
Konjunktiv | Singular | Plural |
---|---|---|
Präsens | 1. Person 1. praefulcīam 2. Person 2. praefulcīās 3. Person 3. praefulcīat | 1. Person 1. praefulcīāmus 2. Person 2. praefulcīātis 3. Person 3. praefulcīant |
Imperfekt | 1. Person 1. praefulcīrem 2. Person 2. praefulcīrēs 3. Person 3. praefulcīret | 1. Person 1. praefulcīrēmus 2. Person 2. praefulcīrētis 3. Person 3. praefulcīrent |
Perfekt | 1. Person 1. praefulcīverim 2. Person 2. praefulcīveris 3. Person 3. praefulcīverit | 1. Person 1. praefulcīverimus 2. Person 2. praefulcīveritis 3. Person 3. praefulcīverint |
Plusquamperfekt | 1. Person 1. praefulcīvissem 2. Person 2. praefulcīvissēs 3. Person 3. praefulcīvisset | 1. Person 1. praefulcīvissēmus 2. Person 2. praefulcīvissētis 3. Person 3. praefulcīvissent |
Imperativ | Singular | Plural |
---|---|---|
Präsens | praefulcī! | praefulcīte! |
Futur | 2. Person 2. praefulcīto! 3. Person 3. praefulcīto! | 2. Person 2. praefulcītōte! 3. Person 3. praefulcīunto! |
Infinitiv | |
---|---|
Präsens | praefulcīre |
Perfekt | praefulcīvisse |
Futur | praefulcītūrum, am, um esse |
Partizip | |
---|---|
Präsens | praefulcīens, praefulcīentis |
Futur | praefulcītūrus, a, um |
Gerundium
Genitiv | praefulcīendī |
---|---|
Dativ | praefulcīendō |
Akkusativ | ad praefulcīendum |
Ablativ | praefulcīendō |
Supinum
praefulcītum |