discruciare
<ō, āvī, ātum 1.>Übersicht aller Übersetzungen
Konjugation
Aktiv
| Indikativ | Singular | Plural |
|---|---|---|
| Präsens | 1. Person 1. discruciō 2. Person 2. discruciās 3. Person 3. discruciat | 1. Person 1. discruciāmus 2. Person 2. discruciātis 3. Person 3. discruciant |
| Futur | 1. Person 1. discruciābō 2. Person 2. discruciābis 3. Person 3. discruciābit | 1. Person 1. discruciābimus 2. Person 2. discruciābitis 3. Person 3. discruciābunt |
| Imperfekt | 1. Person 1. discruciābam 2. Person 2. discruciābās 3. Person 3. discruciābat | 1. Person 1. discruciābāmus 2. Person 2. discruciābātis 3. Person 3. discruciābant |
| Perfekt | 1. Person 1. discruciāvī 2. Person 2. discruciāvisti 3. Person 3. discruciāvit | 1. Person 1. discruciāvimus 2. Person 2. discruciāvistis 3. Person 3. discruciāvērunt |
| Futur 2 | 1. Person 1. discruciāverō 2. Person 2. discruciāveris 3. Person 3. discruciāverit | 1. Person 1. discruciāverimus 2. Person 2. discruciāveritis 3. Person 3. discruciāverint |
| Plusquamperfekt | 1. Person 1. discruciāveram 2. Person 2. discruciāverās 3. Person 3. discruciāverat | 1. Person 1. discruciāverāmus 2. Person 2. discruciāverātis 3. Person 3. discruciāverant |
| Konjunktiv | Singular | Plural |
|---|---|---|
| Präsens | 1. Person 1. discruciem 2. Person 2. discruciēs 3. Person 3. discruciet | 1. Person 1. discruciēmus 2. Person 2. discruciētis 3. Person 3. discrucient |
| Imperfekt | 1. Person 1. discruciārem 2. Person 2. discruciārēs 3. Person 3. discruciāret | 1. Person 1. discruciārēmus 2. Person 2. discruciārētis 3. Person 3. discruciārent |
| Perfekt | 1. Person 1. discruciāverim 2. Person 2. discruciāveris 3. Person 3. discruciāverit | 1. Person 1. discruciāverimus 2. Person 2. discruciāveritis 3. Person 3. discruciāverint |
| Plusquamperfekt | 1. Person 1. discruciāvissem 2. Person 2. discruciāvissēs 3. Person 3. discruciāvisset | 1. Person 1. discruciāvissēmus 2. Person 2. discruciāvissētis 3. Person 3. discruciāvissent |
| Imperativ | Singular | Plural |
|---|---|---|
| Präsens | discruciā! | discruciāte! |
| Futur | 2. Person 2. discruciāto! 3. Person 3. discruciāto! | 2. Person 2. discruciātōte! 3. Person 3. discrucianto! |
| Infinitiv | |
|---|---|
| Präsens | discruciāre |
| Perfekt | discruciāvisse |
| Futur | discruciātūrum, am, um esse |
| Partizip | |
|---|---|
| Präsens | discruciāns, discruciantis |
| Futur | discruciātūrus, a, um |
Gerundium
| Genitiv | discruciandī |
|---|---|
| Dativ | discruciandō |
| Akkusativ | ad discruciandum |
| Ablativ | discruciandō |
Supinum
| discruciātum |